Hora
Introduceți textul aici...
Hora este un dans tradițional din România și Republica Moldova. Este un dans țărănesc care reunește într-un cerc mare întreaga adunare. Dansatorii se țin de mână, făcând 3 pași în diagonală în față, S-D-S, urmați de bătaie cu dreptul, apoi în spate, trei pași D-S-D, bătaie cu S, totodată învârtind cercul, în principiu invers sensului acelor ceasului. Participanții cântă cu toții versurile cântecului fiind acompaniați de instrumentiști. Țambalul, acordeonul, vioara, viola, contrabasul, saxofonul, trompeta sau chiar naiul sunt instrumente care acompaniează de obicei o horă.
La mai toate evenimentele românilor, până și la acelea la care unii ar crede că nu este potrivit, se joacă hora. Oamenii se prind de mână și lesne urnesc o horă... V-ați mai întrebat de ce? Haideți să vedem care este originea, semnificațiile și sensurile spirituale ale horei. Am ales special pentru voi un material dens și documentat, citiți-l cu răbdare și veți fi apoi mândri în mod justificat!
Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o succesiune de trei paşi in faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai.Lucrările de etnografie vorbesc în termeni elogioşi despre hora din Banat, din Oltenia şi din Moldova, care se deosebesc între ele, dar se şi aseamănă prin ceea ce leagă sufletul românesc. Hora este elementul de legatura între cultul zeitei-mama, existent în societatile matriarhale de la acea vreme si cultul solar reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însasi un cerc viu.
Autorul horei nu este cunoscut, dansul fiind transmis din generaţie în genraţie. Uneori sunt menţionate de cronicari.Cultura populară românească, prin forma și funcția ei specifică, oferă posibilitatea de a observa geneza și evoluția valorilor spirituale, locul și rolul lor în universul existențial colectiv.
Circularitatea horei ne amintește de faptul că cercul, ca formulă cosmică, este un univers închis, că și în arte există forme circulare sau că masa vibrațiilor sunetului are aceeași formă.
Prima menţionare a horei este de cronicarul Dimitrie Cantemir în cartea sa "Descriptio Moldaviae" în 1716. Nu este nici o coincidenţă că acest lucru s-a întâmplat aproape de timpul când s-a făcut prima descriere a muzicii populare, respectiv lăutarii. Aceasta datează din 1688 şi apare în "Biblia de la Bucureşti" de Şerban Cantacuzino. Hora este observată, descrisă în scrierile de Franz - Josef Sulyer în "Istoria Daciei transalpine" ( Viena 1781-1792 ). În secolul 19 "primavara popoarelor" încurajează studiul culturilor naţionale. Doi ani după mişcările revoluţionare din 1850, Anton Pann scrie unsprezece melodii în "Spitalul amorului" ( sau Cântătorul dorului ). Béla Bartók publică în 1918 "Dansuri populare romaneşti" şi "Muzica populara românească din Maramureş". Dar nu este primul scriitor care se concentrează pe comori melodice din România.Nu se cunoaşte creatorul original, hora rămâne dansul reprezentativ al românilor. Izvoarele dansului se trage din trecutul îndepărtat,la traci şi geto-daci.
Dansurile ca "Ruseasca", "Bulgăreasca", "Armeneasca", "Țîgăneasca" au fost preluate de la bulgari, ruşi, armeni şi ţigani. S-a preluat elemente şi ritmuri separate din dansurile altor popoare.În Evul Mediu erau caracteristice dansurile colective, "de lanţ", "de cerc". În epoca Renaşterii devin populare dansurile solo bărbăteşti. La fel, este caracteristică răspândirea dansurilor libere în perechi.
În epoca feudală este răspîndit "Joc rural" la moldoveni, care a fost apoi dansat şi de nobilime, transformîndu-se în "Joc popular" - dans popular. Cea mai largă răspîndire a primit-o dansul "hora" (în bulgară "хоро"), ce provine de la grecescul "choros" şi care conform unor mărturii − este cel mai vechi dans din Moldova. Însă la începutul secolului al XIX-lea, "hora" nu era numai un simplu dans, cuvântul capătă o nouă conotaţie însemnînd şi un fel de serbare, festivitate cu specific popular ("Hora satului"). Hora nu are un final bine determinat, durata ei depinde de ingeniozitatea dansatorilor, există o mulţime de variante ale acestui dans în diferite regiuni.
Hora poate fi numită conform locului de unde provine - "Hora de la Orhei" sau poate purta numele persoanei sau a evenimentului, în cinstea cărora este interpretată - "Hora miresei", "Hora Ilenuței", "Hora nunţii" etc. Câteodată cuvântul "hora" se omite, iar dansul se numeşte pur şi simplu "Nuneasca", "Floricica", etc. În zona Năsăudului, ca şi în alte părţi ale Transilvaniei, hora nu este reprezentată numai prin dansul propriu-zis, ci este o petrecere ţărănească la care se dansează şi alte jocuri populare. Ea desemnează de fapt şi locul de desfăşurare a manifestării. Cei care aveau să-i dea suprema expresie artistică prin simţămintele atâtor "Zamfire" şi "Ioni" de pe meleagurile năsăudene au fost iluştri pontifi ai literaturii noastre, George Coşbuc şi Liviu Rebreanu. "Trei paşi la stânga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor:/ Se prind de mâini şi se desprind/ Se-adună-n cerc şi iar se-ntind/ Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor".
Este o descriere inegalabilă pe care numai Coşbuc o putea face cu atâta măiestrie. Aceleaşi elemente sunt surprinse şi în romanul "Ion" de Liviu Rebreanu. Nici Creangă nu rămâne mai prejos, atunci când spune: "Dragi-mi erau şezătorile, clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire".
La mijlocul secolului al XIX-lea noţiunea "hora" cu sensul ei general este înlocuită cu noţiunea "Joc". Jocul era organizat de un grup de flăcăi. Ei strîngeau bani şi angajau muzicanţi. În zilele de sărbătoare jocul dura de obicei de dimineaţă până seara târziu.
În secolele al XIX-lea - XX-lea dansurile libere sînt înlocuite cu dansurile de pereche şi cele de grup. Peste Carpaţi, în cetatea băniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele hore ţărăneşti, lăsându-ne moştenire celebra pânză cu "Hora de la Aninoasa". Muzica, sculptura şi celelalte arte frumoase i-au dat noi sensuri artistice.
Dincolo de valorile etnofolclorice cuprinse în ritmurile specifice fiecărei zone, hora primeşte şi semnificaţii istorice. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi şi denumite în mod simbolic "Hora de la Frumuşica" sunt o mărturie a existenţei milenare a acestui dans pe meleagurile noastre. El nu este întâlnit la alte popoare, aşa cum menţionează marele cărturar Dimitrie Cantemir în aceeaşi lucrare. Chiar şi calendarul ritualic în formă de cerc din cetatea Sarmizegetusei ar putea avea un asemenea simbol.
